1. 1Dumnezeul meu, o, Doamne,
pentru ce m-ai părăsit?
Și de ce Te depărtezi Tu
făr’ ca plânsul să-mi asculți?
2Ziua-ntreagă strig spre Tine
și Tu nu m-ai auzit,
strig și noaptea și n-am pace
de vrăjmașii mei cei mulți…
2. 3Totuși, Tu ești Cel Sfânt, Doamne,
Tu în slavă locuiești,
4Toți părinții noștri-n Tine
se-ncredeau și-i izbăveai.
5Când strigau spre Tine, Doamne,
îi scăpai, căci mare ești,
când se încredeau în Tine,
de rușine nu-i lăsai…
3. 6Dar eu nu sunt om, ci vierme,
de ocară și dispreț,
7Toți cei ce mă văd, de mine
își bat joc și dau din cap
8și zic: „S-a-ncrezut în DOMNUL!
De-ar avea la Domnul preț,
mântuire să-i dea Domnul
de la cei ce groapa-i sap’”.
4. 9Tu m-ai scos din al mamei pântec
și m-ai pus la adăpost,
10Sunt de mic sub sfânta-Ți pază,
de-atunci Tu-mi ești Dumnezeu,
11nu Te depărta de mine,
c-ajutor mereu mi-ai fost,
căci s-apropie necazul
și nu-i nime-n jurul meu.
5. 12O mulțime mă-mpresoară,
tauri mulți mă înconjor,
13Cască gurile-mpotrivă-mi
ca și leu-nfuriat,
14sunt ca apa ce se scurge,
toate oasele mă dor,
mi-este inima ca ceara,
se topește necurmat!
6. Mă usuc ca lutul vara,
limba-n gură-mi s-a lipit,
m-ai adus în țăr’na morții,
16sunt de câini înconjurat,
mă-nconjor nelegiuiții,
m-au străpuns, m-au pironit
și în mâini, și în picioare…
17Oasele mi-au numărat.
7. Ei pândesc, privesc la mine,
18mi-mpart hainele-ntre ei,
mi-mpart hainele-ntre ei
și trag sorți pe-a mea cămașă,
care să mi-o ia întâi.
19Dar Tu, DOAMNE, fii cu mine,
sub tăria-Ți să mă iei,
vin’ degrabă și-mi ajută
și cu mine să rămâi,
o rămâi, rămâi, rămâi!
…
Scapă‐mi sufletul din săbii,
de‐acești câini turbați și răi!
Scapă‐mă din corn de bivol
și din gură de la lei!
Căci puterea Ta voi spune‐o
adunării printre‐ai Tăi
și vesti‐voi al Tău Nume
Doamne, printre frații mei!
Cei ce‐aveți de DOMNUL frică
lăudați‐L și‐L slăviți
Voi, sămânța lui Israel
și‐a lui Iacov, pe vecii!
Căci El nu disprețuiește
nicicând pe nenorociți,
nu Se-ascunde, ci i-ascultă
când sunt singuri și pustii.
În mulțimea adunării,
Tu vei fi cântarea mea,
și‐mplini‐mi‐voi juruința
printre cei ce Te‐or iubi.
Cei săraci de‐ajuns mânca‐vor
și cu toți s‐or sătura.
Câți pe Dumnezeu Îl caŭtă
veșnic se vor veseli!
Toate marginile lumii
către DOMNUL vor veni.
A’ popoarelor familii
vor cădea ‘naintea Ta,
căci a Lui e‐Mpărăția,
peste tot va stăpâni.
Toți cei mari din lumea‐ntreagă
să se‐nchine-I vor cădea.
Și‐o sămânță dintre oameni
Lui Îi va sluji cu dor,
și se va vorbi de Domnul
tuturor câți vor mai fi.
Iar aceștia toți vesti‐vor
la un nesfârșit popor,
la toți câți se vor mai naște
despre El se va vorbi!
Melodia recomandată:
Versurile sunt din Cântările Psalmilor, de Traian Dorz și Nicolae Moldoveanu. Publicat cu permisiune.